Multe arte divinatorii, precum hemerologia (calculul zilelor faste si nefaste), lacanomancia (interpretarea figurilor formate pe suprafata unui vas umplut cu apa in care se varsau picaturi de untdelemn), palmomantia (prevestiri datorate unor tresariri involuntare: palpitatii, tiuitul urechilor, miscarea unei sprancene, a ochiului etc), sortii sfintilor (deschiderea la intamplare a Evangheliilor, Epistolelor Sfantului Apostol Pavel sau a Cartii Profetiilor si interpretarea primei fraze intalnite), augurul (stabilirea pe cale practica a unei asociatii intre pasari si anotimpuri - ulterior a degenerat in superstitie), dendromantia (ghicirea viitorului dupa freamatul copacilor si fosnetul frunzisului) si multe altele, au fost abandonate sau sunt intalnite extrem de rar astazi.
Unele metode de divinatie au fost de-a dreptul barbare, precum piromantia (aprecierea viitorului in flacarile ofrandei care era arsa), capnomantia (examinarea fumului sacrificiilor animale), teratoscopia (prezicere facuta pe baza nasterilor monstruoase), hieroscopia (studia aspectul maruntaielor animalelor de sacrificiu) si altele.
La inceputurile sale, astrologia a facut corp comun cu celelalte arte divinatorii sub denumirea de astromantie (divinatie dupa aspectul si pozitia astrelor). Inca din mileniul trei i.Hr. sumerienii si chinezii determinau timpul in raport cu Soarele si Luna, aparand adeseori in joc si alte planete, ca Marte si Venus. La Ninive si Babilon templele erau lacasuri ce adaposteau altare ridicate zeilor locali, dar si observatoare, unde initiatii puteau sa studieze mersul astrelor si sa prezica eclipsele.
Pe baza acestora s-a dezvoltat cu predilectie hemerologia de care am amintit deja. Traditii egiptene si central-americane, care par a fi venit din vremuri foarte indepartate, sunt asociate cu miscari aparente ale planetelor Sirius si Venus. Desi noi am aflat de existenta unor asemenea traditii mult mai tarziu, pare posibil ca vanatorii-culegatori primitivi sa fi sesizat pe cerul noptii modul aparent de miscare a stelelor si chiar traseele reale ale planetelor. Constructiilor megalitice, dintre care cel mai impresionant se afla la Stonehenge (construit aprox. in 2750 i.Hr.), in sudul Angliei, li se atribuie, printre altele si o functie de cercetare astronomica. E. Hadingham apreciaza ca „s-ar putea ajunge la confuzia ca monumentul era destinat determinarii unor importante cicluri astronomice“, iar F. Hoyle afirma ca „scopul acestui complex monumental a fost cu siguranta acela de a prevedea elipsele“.
Unele metode de divinatie au fost de-a dreptul barbare, precum piromantia (aprecierea viitorului in flacarile ofrandei care era arsa), capnomantia (examinarea fumului sacrificiilor animale), teratoscopia (prezicere facuta pe baza nasterilor monstruoase), hieroscopia (studia aspectul maruntaielor animalelor de sacrificiu) si altele.
La inceputurile sale, astrologia a facut corp comun cu celelalte arte divinatorii sub denumirea de astromantie (divinatie dupa aspectul si pozitia astrelor). Inca din mileniul trei i.Hr. sumerienii si chinezii determinau timpul in raport cu Soarele si Luna, aparand adeseori in joc si alte planete, ca Marte si Venus. La Ninive si Babilon templele erau lacasuri ce adaposteau altare ridicate zeilor locali, dar si observatoare, unde initiatii puteau sa studieze mersul astrelor si sa prezica eclipsele.
Pe baza acestora s-a dezvoltat cu predilectie hemerologia de care am amintit deja. Traditii egiptene si central-americane, care par a fi venit din vremuri foarte indepartate, sunt asociate cu miscari aparente ale planetelor Sirius si Venus. Desi noi am aflat de existenta unor asemenea traditii mult mai tarziu, pare posibil ca vanatorii-culegatori primitivi sa fi sesizat pe cerul noptii modul aparent de miscare a stelelor si chiar traseele reale ale planetelor. Constructiilor megalitice, dintre care cel mai impresionant se afla la Stonehenge (construit aprox. in 2750 i.Hr.), in sudul Angliei, li se atribuie, printre altele si o functie de cercetare astronomica. E. Hadingham apreciaza ca „s-ar putea ajunge la confuzia ca monumentul era destinat determinarii unor importante cicluri astronomice“, iar F. Hoyle afirma ca „scopul acestui complex monumental a fost cu siguranta acela de a prevedea elipsele“.
